Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a IV-a este elaborat în concordanță cu prevederile programei, angajând capacitățile operaționale cu privire la formarea și dezvoltarea personalității elevilor prin intermediul unor sarcini de învățare adecvate.
Autorii au acordat atenție maximă corectitudinii științifice și actualizării informației oferite explicit prin texte, suporturi vizuale, audio și resurse multimedia.
Manualul:
Autori: Mirela Mihăescu, Ștefan Pacearcă, Anița Dulman, Crenguța Alexe, Otilia Brebenel
Auxiliarele sunt elaborate de o echipă de cinci autori cu experiență în domeniul învățământului primar, absolvenți ai liceului pedagogic, cu activitate ca învățători cuprinsă între 13 și 32 de ani.
Echipa de autori beneficiază de experiență profesională în domenii diferite, și anume: inspecție școlară pentru învățământ primar, consiliere psiho-pedagogică, cercetare în domeniul științelor educației, activitate metodică în cadrul CCD, formare pe domenii de interes pentru cadrele didactice (curriculum, metode active, evaluare, comunicare, managementul clasei, inteligențe multiple, gândire critică etc.), ceea ce oferă o perspectivă holistică în realizarea resurselor educaționale.
Cei cinci autori au elaborat manuale școlare pentru elevii claselor I-IV, auxiliare pentru elevii din învățământul primar, programe școlare, ghiduri metodologice, articole în reviste de specialitate, lucrări de didactica specialității, management educațional, curriculum, evaluare, transdisciplinaritate etc., oferte de formare pentru cadrele didactice, diverse resurse educaționale produse în cadrul proiectelor cu finanțare europeană.