Coşul meu

0 articole 0,00 RON

My Cart -

0 articole

Literatie - Caietul elevului pentru clasele IX-XII, 2025

Vândut de Intuitext
35,50 RON 42,60 RON

Disponibilitate: In stoc

Autori: Bogdan Rațiu, Matei Cristina Ligia, Ramona Jitaru

Caietul contine 168 pagini color.

EAN: 5948492311516

ISBN: 978-606-9030-22-6 

Cantitate:
Suport şi asistenţă
Livrare gratuită peste 200 RON
Comandă rapid

„În acest moment, rolul unui cititor de text nonliterar este de a fi activ, de a transforma textul și de a-i permite textului să îl modifice pe el însuși. Trebuie să citim cu un ochi sceptic, să interogăm ceea ce aflăm de la autor. În același timp, trebuie să citim cu o minte deschisă capabilă să se orienteze spre aspecte care pot schimba înțelegerea textului, înțelegerea noastră și a lumii din jur. Nonliterarul este în centrul schimbărilor și al provocărilor în devenirea unui elev.” (K. Beers, R.E. Probst, Reading nonfiction, 2016, p. 17)

Lectura unui text nonliterar te provoacă să fii foarte atent la toate articulațiile textului, să citești concentrat fiecare rând, dar și dincolo de rândurile textului. Din acest motiv, în continuarea abilităților dezvoltate în celelalte volume, la nivel liceal propunem texte pe care, poate, un tânăr cititor încă nu a reușit să le parcurgă. E posibil să fie teme neobișnuite, interesante, despre lumea de ieri, de azi și de mâine, cu un limbaj care să te motiveze să cauți sensurile potrivite și cu dicțiunea ideii care provoacă acuitatea cititorului. Toate unitățile cuprind texte lungi și numeroase sarcini de lucru pentru a se construi o înțelegere în detaliu și profundă a acestora.

Unitatea 1 este structurată pe baza unor texte în care se mizează pe înțelegerea vocabularului, pe lectura orientată în funcție de un scop precis, iar parcurgerea fiecărei secvențe să ofere posibilitatea de a deține controlul asupra sensurilor. În plus, cititorii, vor realiza și inferențe, vor esențializa textul și îl vor organiza, ajungând să-l interpreteze și să aibă o atitudine critică față de el. În a doua unitate, sarcinile de lucru abordează o strategie de literație prin care întrebările cresc treptat în complexitate. S-au creat întrebări de tipul În text – chiar acolo, În text – gândește și caută, În mintea ta – autorul și tu, În mintea ta – pe cont propriu și, în plus, prin ultimele întrebări cu caracter metacognitiv am direcționat procesul de receptare spre crearea de către cititori a propriei strategii de comprehensiune și interpretare a informațiilor dintr-un text. Ulterior, în unitatea 3 am dinamizat tipul sarcinilor din perspectiva sinergiei proceselor cognitive, astfel încât elevii să valorifice tot ceea ce au dobândit de-a lungul lecturilor realizate. În ultima unitate, ne-am deschis spre multiliterație, spre receptarea unor texte multimodale, cu accent pe sarcini care să construiască identitatea multiliterată a elevilor care trăiesc într-o lumea a pixelilor, dinamică și provocatoare.

Cei care vor parcurge fiecare pagină a acestui volum își vor crea o obișnuință în utilizarea anumitor strategii de comprehensiune și interpretare a textului. Sperăm să oferim un context favorabil cunoașterii unor informații despre lume, dar și construirii unor strategii optime de abordare a textului nonliterar. Odată parcurse volumele dedicate receptării textului nonliterar, sperăm ca cititorii să fie eficienți, profunzi, flexibili și conștienți de forța informației.

Cum evaluezi acest produs?

  1 stea 2 stele 3 stele 4 stele 5 stele
Evaluare

Spune părerea ta