Coşul meu

0 articole 0,00 RON

My Cart -

0 articole

Despre noi

INTUITEXT este compania specializată în educație din cadrul grupului Softwin şi unul dintre cei mai inovatori producători internaţionali de lecţii pe calculator. Astfel, de 20 de ani ne dorim să încurajăm și să dezvoltăm un tip de educație plăcută atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Așadar, având ca scop dorința de a le oferi copiilor șansa să învețe cu plăcere și dascălilor bucuria de a fi urmat această vocație, INTUITEXT și-a creat un portofoliu complex: Editura cu același nume, cinci comunități educaționale online (www.admitereliceu.ro, www.didactic.ro, www.suntparinte.ro, www.olimpiade.ro și www.viitoriolimpici.ro) și două produse de învățare online: ExamenulTau.ro și ScoalaIntuitext.ro.

Manualele și caietele elevului concepute de noi, la Editura INTUITEXT, respectă noua programă școlară și noua abordare psihopedagogică interdisciplinară și sunt concepute de autori cu vastă experiență pedagogică și editorială.

În ceea ce privește manualele pentru ciclul primar (de la clasa Pregătitoare până în clasa a IV-a), acestea au fost realizate de aceeași echipa de autori dedicați și dornici să apropie informația de copii: Mirela Mihăescu, Ștefan Pacearcă, Anița Dulman, Crenguța Alexe, Otilia Brebenel.

Pentru manualele de clasa a V-a, editura Intuitext a colaborat, de asemenea, cu profesori de renume, cu o pregătire academică impresionantă.

  • Manualul de Limba și Literatura Română de clasa a V-a a fost realizat de Cătălina Popa, Onorica Tofan, Elena Corcăcel, Viorica Isaia
  • Manualul de Matematică de clasa a V-a a fost realizat de Ion Cicu, Ștefan Smarandache, Ioana Iacob, Răzvan Ceucă
  • Manualul de Informatică și TIC de clasa a V-a a fost realizat de Daniel Popa
  • Manualul de Biologie de clasa a V-a a fost realizat de Rozalia-Nicoleta Stătescu, Viorica Broască

Fiecare manual are 2 volume, câte un volum pentru fiecare semestru școlar. În plus, manualele printate sunt însoțite de un CD care conține versiunea digitală a acestora.

Astăzi, copiii sunt pasionați de tehnologie încă de la vârste foarte mici și ne surprind mereu prin felul abil în care utilizează tableta, telefonul mobil sau laptopul. Sunt atrași de imagini, de mișcare, de feluri dinamice și inedite de a descoperi lumea, așa încât manualele digitale au venit ca o adaptare firească la nevoile și dorințele lor, dar și ca o măsură de a apropia informația de ei, de a le încuraja curiozitatea și pofta de cunoaștere. Tocmai de aceea, suntem pregătiți pe www.didactic.ro și www.intuitext.ro să vă oferim suport și consultanță pentru utilizarea cu succes a manualelor noastre digitale.

În ceea ce privește CD-urile educaționale, le-am creat ținând cont de curiozitatea copiilor de a explora mediul înconjurător, de a experimenta și de a participa ei înșiși la actul cunoașterii. Astfel, CD-urile INTUITEXT transformă noţiunile abstracte şi informaţiile teoretice într-un conţinut multimedia atractiv, fie că vorbim de varianta electronică a revistei Gazeta Matematică (din 1895 până în 2010), de MateMagia (pentru învățământul primar), Matematica pentru Gimnaziu sau Geometria pentru Gimnaziu: Între joc și nota 10.

Iar pentru că INTUITEXT este în pas cu tehnologia, pe care o transformă într-un aliat al elevilor de astăzi, specialiștii noștri în educație au conceput două produse educaționale online care să încurajeze curiozitatea naturală a copiilor: Școala Intuitext (pentru elevii claselor I-III) și ExamenulTau.ro (VII-VIII).

În ceea ce-i privește pe copiii din clasele primare (pentru care povestea și jocul sunt esențiale în procesul de învățare), am observat câteva probleme: nu înțeleg lecțiile la clasă, refuză să facă teme, își doresc să se joace pe tabletă, laptop sau telefonul mobil. Prin urmare, ceea ce ne-am dorit a fost să le oferim un loc în care învățarea se face în mod distractiv, care rezolvă în mod natural problemele părinților și copiilor. În plus, la Școala Intuitext antrenăm logica, memoria și soft skills-urile (așa încât copiii vor dobândi aici abilități sociale ce le vor fi utile pe termen lung), precum și pasiunea pentru științe (pasiune ce le va deschide orizonturi nebănuite și le va dezvolta pofta de cunoaștere și aventură într-un mod unic).

Pentru elevii de gimnaziu, unul dintre cele mai importante examene este Evaluarea Națională - o provocare atât în plan școlar, cât și emoțional. Noi știm că le e greu să facă față și temelor de la școală, și lecțiilor cu un profesor meditator și tocmai de aceea ne-am dorit să-i ajutăm să-și câștige încrederea în ei înșiși și să le fim alături, printr-un produs adaptat nevoilor și dorințelor lor: ExamenulTau.ro. Prin acest produs complex, interactiv, copiii au șansa să se testeze singuri la Română și Matematică, să găsească probleme rezolvate în pași, să recapituleze, să-și dea seama ce nu știu – un fel de profesor la care pot apela cu încredere oricând doresc și de la care pot fi sigur că vor primi sfaturi și informații utile.